Dăruim 2011 - la final de ediţie

Dragi prieteni!



Iată că, după ce ne-am tras şi noi sufletul de sărbători, reuşim să tragem linia pentru ediţia din acest an. După cum vedeţi şi în infografia de mai sus, s-au strâns bani pentru 400 de pachete, o cifră frumoasă pentru că dincolo de matematică stau 400 de copii bucuroşi. Anul acesta ne-am extins teritoriul, atingând 14 localităţi (lista completă în statistica de mai sus). În Tg-Mureş am reuşit să ajungem, pe lângă Şcoala Generala Nr.7, şi la o secţie specială cu 30 de copii din cadrul Şcolii Generale Nicolae Bălcescu, în cartierul Ady.
După ce iniţial reuşisem să alcătuim 360 de pachete, printr-un efort şi o sumă colectată ulterior am reuşit să mai ducem 40 de pachete (Sângerul de Pădure, Tg.-Mureş)

Fiecare ediţie Dăruim ne permite să tragem anumite concluzii şi pe baza lor să efectuăm corecţii utile în anii următori. Aşa cum a remarcat şi Mihai, prietenul nostru drag din Cluj, schimbarea majoră pe care ne-o propunem pentru anul următor va fi o vizită preliminară, în luna noiembrie, în localităţile în care vom duce pachete de Crăciun. Care este scopul acestui, la urma urmei, efort suplimentar? În primul rând, o calibrare de control a distribuţiei pachetelor. Ne va permite să ştim din timp, cât mai exact, numărul de copii şi nevoile din fiecare localitate. Va mai înlesni comunicarea cu cadrele didactice. Un exemplui concludent: anul acesta am ajuns la Bozed doar pentru că ne-am încăpăţânat să parcurgem cei câţiva kilometri de drum prost dinspre Săbed, după ce la Bozed nu ne răspunsese nimeni la telefon, vreme de câteva zile. Am găsit şcoala şi pe cei şapte copii de acolo, le-am dat pachete, iar învăţătoarea pe care o apelasem repetat şi inutil ne-a anunţat că nu-i funcţiona telefonul.
Vom pregăti din timp o mică broşură care să prezinte acţiunea, istoricul şi scopul ei. Lucru util pentru învăţătoarele/educatoarele care nu ne cunosc şi nu ştiu cum să ne prezinte, cum să ne primească (nu suntem o fundaţie, congregaţie, afacere, nu dăruim doar selectiv ungurilor, românilor sau rromilor, nu avem scopuri ascunse, nu cerem nimic în schimb).
Ca o notă laterală, dar deloc de neglijat, noi, cei care facem drumurile Dăruim, vrem să vă semnalăm un fenomen pe care l-am constatat în drumurile noastre: xenofobia! Tragem şi aici un semnal de alarmă: nu excludeţi rromii, ţiganii, spuneţi-le cum vreţi dar nu-i excludeţi! Îi întrebăm pe cei care strâmbă din nas când aud de minoritatea rromă: care este vina acelui copil născut într-o familie de rromi, cu ce păcat vine el în faţa celorlalţi ca să merite excluziunea, segregarea? Ştim şi conştientizăm că e un fenomen generalizat în România, ne izbim de el în Acţiunea Dăruim şi scriem răspicat aici că unul din pilonii pe care ne sprijinim în iniţiativa noastră este şi lipsa oricărei prejudecăţi legate de etnie.

Revenind la acţiune, ţinem să le mulţumim şi lui Andrei, Csilla şi Anca pentru frumosul gest de a ne oferi 14 pachete pline cu haine şi jucării de la copiii lor, grupate pe vârste, care au ajuns anul acesta la Porumbeni.

Anul acesta mai marchează o premieră, Acţiunea Dăruim fiind radiografiată printr-un interviu în ziarul mureşean Punctul. De îndată ce vom avea linkul vă vom trimite spre articol.

UPDATE: Articolul din Punctul, aici

Să ne auzim cu bine în 2012, vă dorim un an rodnic şi ferit de griji!

Echipa Dăruim

Fotografii, video Dăruim 2011

Prieteni, nu uitaţi că ne găsiţi şi pe Flickr, jurnalul nostru vizual, la adresa www.flickr.com/photos/daruim

Dăruim 2011 - în desfăşurare

Dragi prieteni, câteva informaţii legate de desfăşurarea acţiunii: vineri, la momentul încheierii colectării de fonduri, se strânseseră 6630 RON. Aici se cuvine o precizare: mulţumim tuturor prietenilor pentru implicare, sunt mulţi şi nu-i vom pomeni acum, credem doar că se cuvine să menţionăm numele a doi oameni care de la bun început au sprijinit cu entuziasm şi generozitate Dăruim şi fără de care, o spunem răspicat, acţiunea nu ar mai fi existat poate azi: Ciprian Morar şi Eugen Rotariu! Ciprian, fără sprijinul acordat de tine şi Lateral, ne era mult mai greu, dacă nu imposibil, să răzbim! Îţi mulţumim! Eugen, prin încurajarea şi sprijinul tău, ne-ai dat încredere că facem bine ceea ce facem. Îţi mulţumim!

Revenind la acţiune, s-au cumpărat duminică şi s-au alcătuit ieri, 19 decembrie, la Hotel Arena (mulţumim Adinei Aron pentru generosul sprijin!, mulţumim Horică, Anca, Adi, Larisa, Mara, Dana, Cristina, Petre, Mihai, Ale, Radu, Angela!), 360 de pachete care aşteaptă acum cuminţi să ajungă acolo unde ne-am stabilit să ajungem anul acesta. 11 pachete vor merge în zilele acestea spre Vătava, acolo unde în curând vom mai trimite câteva pachete. Mihai e pregătit să ia pachete spre Cluj. Miercuri şi joi vom duce pachetele la principalele destinaţii. Vă vom ţine la curent!

Încă o dată, mulţumiri, inimoşi prieteni!
Dăruim

Dăruim - update

Am fost întrebaţi de către prieteni dacă acceptăm, pe lângă sume de bani donate Acţiunii, şi diverse obiecte folosite dar în stare bună (hăinuţe rămase mici, jucării funcţionale). O facem cu plăcere, singura condiţie fiind ca obiectele să fie în stare bună şi aranjate pe grupe de vârstă. Chiar dacă vom face şi noi o triere şi grupare ulterioară, ne-ar ajuta să câştigăm timp. Aşadar, mai ales cei care au copii şi le-au rămas haine mici şi jucării nefolosite, vă aşteptăm!

Dăruim 2011

Dragi prieteni!

Pornim din nou la drum!
Una din cele mai importante concluzii desprinse din Acţiunea Dăruim în toţi aceşti ani a fost cea a consecvenţei. A faptului că puterea unei asemenea iniţiative stă în menţinerea ei vie, an de an, fără sincope. Ideal, acţiunea ar trebui să nu mai depindă organizatoric de vremuri, crize sau persoane, ci să devină ea un organism care să acţioneze cu puteri, resurse şi reguli proprii. Momentan, acest lucru nu e posibil, de aceea este nevoie în fiecare an de o scânteie, de voluntariat, de un prim pas pus (cu dreptul şi cu hotărâre), de un mail, de acest blog. De oameni şi de timpul lor.
Pornim aşadar la drum! Cei care ne cunosc ştiu deja despre ce vorbim. Tot ei au dus vestea mai departe, an de an, către alţi şi alţi prieteni, aşa că îi rugăm să nu ne lase nici la ediţia 2011.

Prevedem un alt sfârşit de an greu - din nou ne bântuie pe deasupra capetelor, ca şi în 2009, cuvântul criză. Noi suntem decişi să îl ignorăm, vă spunem că tocmai acestea sunt vremurile care îndeamnă la ajutor, tocmai acestea sunt vremurile care te solicită să arăţi că îţi pasă.

Nu uitaţi, fraza-cheie care a marcat fiecare ediţie este că nu contează ce sumă donezi, contează că te implici. Am reuşit să ne adaptăm în fiecare an bugetului încropit.
Răspundem unui comentariu - ne cerem scuze că abia acum l-am observat, dar blogul la noi hibernează vara :) : ne întreba (cineva... anonim) care sunt criteriile de acordare a pachetelor, pentru că la Odrihei ar fi observat un nume pe liste care ascundea o situaţie materială bună. Vă spunem cât se poate de clar, am mai scris, criteriile sunt stabilite de cadrele didactice, cele care cunosc cel mai bine situaţia şcolarilor/grădiniţarilor. Ne asumăm fără rezerve riscul de a distribui unul sau mai multe pachete unor copii mai puţin săraci, dacă asta e condiţia ca majoritatea celor nevoiaşi să aibă ceva frumos de Crăciun.

Ne puteţi contacta aici, pe blog. Sau pe Facebook (Acţiunea Dăruim). Sau trimiţând un mail la actiuneadaruim [at] gmail [punct] com. Sau contactând direct pe oricare din membrii echipei (Larisa, Adi, Emma, Angela, Mircea, Mihai, Anca, Daniel). Ne puteţi sprijini donând orice sumă, fie că vorbim de 5 lei, fie de 100. Şi trimiţînd adresa blogului sau mailul sau pagina de FB către oricine ştiţi că are suflet bun.

Cu drag,
Echipa Dăruim

Dăruim 2010 - statistica

Dăruim şi la Cluj

Aşa cum scriam, o parte (simbolică) din pachete au ajuns şi la Cluj prin intermediul lui Mihai. Ne bucurăm să vedem cum ajung şi acolo la cei cu nevoi. Mihai scrie pe blogul lui despre acţiunea din Cluj. Mulţumim! Ne bucurăm să vedem cum se nasc faptele bune!

Dăruim la Tg.-Mureş, Merişor şi Moişa

Ultima zi de acţiune, în care am vizitat Şcoala Generala nr.7 din Tg-Mureş, în cadrul căreia există un program de tip after-school dedicat copiilor din familii cu risc de abandon şcolar (mai clar, copii provenind din familii cu părinţii plecaţi în străinătate, sau cu situaţie materială mai delicată). Mulţumim doamnelor profesoare şi învăţătoare de acolo, care ne-au facilitat întâlnirea cu copiii. Promitem să revenim acolo şi la anul.

A urmat apoi drumul la Merişor şi apoi la Moişa. La prima localitate, copiii tocmai aveau serbarea de final de an şi programul nostru s-a suprapus în mod fericit cu al lor.
La Moişa, suntem aşteptaţi pe coridor, de către doamna educatoare. Şi aici povestirea trece la persoana întâi, căci e mai simplu (povesteşte Mircea): doamna educatoare mă trage cu un aer complice în mica sală profesorală şi, spre totala mea surpriză, îmi arată un costum de moş care aşteaptă cuminte într-o cutie. Sunt somat, fără drept de apel, să mă costumez (pentru prima oară într-un asemenea travesti) pentru a le da copiilor pachetele în acest mod. Mi se spune că părinţii au refuzat (şi au toată înţelegerea mea, postum). Sunt lăsat singur, iar doamna educatoare merge să pregătească atmosfera. După câteva pufnituri, palme peste frunte şi oftaturi, îmi dau seama că nu am încotro şi purced să mă echipez. Precaut, pun camera pe auto-declanşare şi trag câteva cadre. Pentru posteritate. Experienţa de la pompieri îşi spune cuvântul şi sunt gata în 2 minute, cu barbă de vatelină, mustaţă, căciulă, nişte pantaloni caraghioşi şi un sacou încheiat cu ac de siguranţă. Mai oftez încă o dată şi mă las târât de braţ în sala unde aşteaptă copiii. Se bate în uşă, corul de copii mă invită, am inspiraţia de ultim moment să mă cocârjez, intru în sala în care o duzină de ochi măriţi mă urmăresc. De la căldură, dau cu mucii în mustaţa de vatelină, mă întreb dacă mi se văd cămaşa, playerul sau mustaţa reală. Am totuşi prezenţa de spirit să mă plâng de durerea de şale, sunt poftit pe un scaun, ochii mei scrutează feţele copiilor, parcă totuşi e comod aşa de după mască... Se cântă colinde, îmi joc partitura de Moş, frazele-clişeu, pe care de atâtea ori le-am auzit ca şi copil, îmi ies automat pe gură, acum sunt de partea opusă a baricadei... Par credibil, cel puţin din reacţia copiilor. Unul mai răsărit îmi studiază mâinile, sunt cam neridate, cam tinere, deh, mai nou Moşul se tratează cu creme anti-rid, nu ştiaţi? Fac minuni... După colinde, sunt pus să împodobesc şi eu bradul, apoi copiii fac cerc în jurul nostru ( al meu şi al bradului) şi cântă "Împodobeşte, tată, bradul", e încă o premieră pentru mine, am acum 20 de suflete în plus, mă simt covârşit... Apoi le dau pachetele, aproape că n-aş mai ieşi din rol, mă simt bine, ies cu regret că s-a terminat. În urma mea, în drum spre sala profesorală, aud exclamaţiile de bucurie ale copiilor, descoperind surprizele din pachet. Acţiunea "Dăruim" 2010 la final!



click pe foto pentru a mări.

Ca de obicei, ziua de acţiune este pe Flickr