Dăruim 2012
Bun găsit, dragi prieteni!
Așa cum sperăm că v-am obișnuit deja, fiecare decembrie înseamnă și Acțiunea Dăruim, inițiativa prin care oferim pachete de Crăciun copiilor în situații mai dificile.
Am fost întrebați dacă se va derula și anul acesta Dăruim. În ciuda dificultăților, a oboselii de sfârșit de an, reiterăm aici că nu ne mai dorim nici o pauză în șirul anilor cu Dăruim. Singurul an fără acțiune, 2009, s-a lăsat cu regretul că n-am putut organiza nimic în acel decembrie; ca urmare, ne-am propus ca în ciuda piedicilor inerente, să nu mai lăsăm nici un Crăciun fără inițiativă.
Nu ne-am propus să creștem, să depășim cu fiecare ediție sumele și pachetele anilor anteriori. Simplul fapt că putem continua acțiunea, că rămânem constanți în generozitate, cu ajutorul vostru, ne împinge înainte și ne este suficient...
Rămân valabile aceleași coordonate privind donațiile: primind un e-mail de la organizatori, vizitând acest blog, vei afla despre ce este vorba. Ne contactezi și vom stabili o modalitate de a primi suma donată. Pentru cei nefamiliarizați cu ideea Dăruim, sfatul nostru este să urmăriți postările anterioare. Dăruiești, ca întotdeauna, orice sumă poți și dorești. Ne alcătuim listele de copiii și conținutul pachetelor în funcție de câți bani se strâng.
Cea mai mare provocare a fost în fiecare an să vă convingem că, oricât de mică, orice sumă contează și că nu avem un barem care să constituie o piedică în a dărui.
Acțiunea de colectare a sumelor se încheie pe 17 Decembrie, adică luni, astfel vom putea alcătui pachetele în timp pentru a le distribui.
Desigur, urmăriți-ne pe acest blog pentru noutăți.
Mulțumim!
Dăruim
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu
<< Prima pagină