Dăruim 2008
Pentru cei care deja s-au întrebat (şi ne-au întrebat) dacă acţiunea "Dăruim" îşi găseşte drumul firesc şi combustia necesară şi anul acesta, răspunsul este acelaşi: da, cu siguranţă, dorim şi ne vom strădui ca şi de Crăciunul 2008 să ducem cât mai multe pachete copiilor nevoiaşi!
Nu credem că mai este nevoie aici să prezentăm iniţiativa (care de fapt nu mai e o iniţiativă ci o continuare firească a acţiunilor din anii trecuţi), ci credem că e timpul să trecem la fapte, aşa cum ne-a învăţat experienţa anilor 2005, 2006 şi 2007.
Celor care încă se îndoiesc de eficienţa sau rostul a ceea ce facem le spunem doar să parcurgă filele acestui blog, începând din decembrie 2005, atunci când o mână de oameni entuziaşti au decis să aducă o scânteie din lumina Crăciunului şi celor fără mijloace materiale suficiente cumpărării unui cadou copilului lor.
Vă reamintim, nu contează atât suma pe care o donaţi cât gestul de a dărui. Ca şi în ediţiile anterioare, vom stabili conţinutul/preţul unui pachet, după care vom putea cumpăra pachete pe măsura sumelor contabilizate.
Cu drag,
Organizatorii "Acţiunea Dăruim"

1 Comentarii:
Unul dintre cele mai frumoase sentimente de pe Pamant, este bucuria celor din jurul nostru...haideti sa dam dovada de bunatate, macar in preajma Sfintelor Sarbatori de iarna, si sa facem ca Mos Craciun sa existe pentru toti copii!!!!!! Toata stima pentru cei care fac tot posibilul sa produca fericire in sufletele unor copii!
Trimiteți un comentariu
<< Prima pagină