Prima zi
Dragi prieteni!
Iată un scurt rezumat al acestor zile de acţiune "Dăruim", înainte de a trece în perioada următoare la recapitularea finală a ediţiei 2008. Desigur, începem cu mulţumirile noastre pentru sprijinul dat. Sincer, contextul economic actual ne determina să ne facem griji cu privire la amploarea şi consistenţa acţiunii de anul acesta. Vă rugăm să nu uitaţi faptul că suntem o mână de oameni cu propriile griji, slujbe, preocupări, dar animaţi de acelaşi scop, de a face fericiţi - poate efemer dar cu siguranţă justificat - cât mai mulţi copii. Dăm astfel valoare şi concreteţe gestului vostru, al prietenilor noştri!
Ne-am mobilizat, de la începutul lui decembrie, pentru a aduna banii de pachete. Mulţumiri aici prietenilor din Cluj (Arethei, lui Mihai, Livianei, lui Cristi, celor care nu sunt scrişi aici, ştiu că nu asta e important pentru că îi purtăm în suflet), prietenilor din Mureş, firmelor Pegas, IBS, prietenilor de la Ortoprofil, Ancăi, lui Sorin, echipei Epix, lui Călin şi lui Csaba, Cătălinei de la Londra, lui Radu şi lui Gabi, lui Petre şi lui Dorin, Liviei şi lui Horaţiu, adică tuturor celor care au înţeles câtă nevoie avem de ei ca să ducem la capăt această acţiune. Mulţumiri Filip şi Radu, mulţumiri speciale lui Ciprian, ne-a sărit în ajutor de fiecare dată şi ne face să fim optimişti în ceea ce priveşte ediţiile următoare.
S-au strâns anul acesta mai bine de 7000 de RON. Au rezultat astfel mai bine
de 500 de pachete, cifrele exacte le vom afişa după ce încheiem acţiunea. Eforturile noastre au constat în cumpărarea în două etape (2 zile) a conţinutului pachetelor de la Metro şi Selgros, ambalarea produselor în două seri consecutive, cu parte din prietenii noştri, (mulţumim Adi, Angela, Auraş, Ramona, Larisa, Sanda, Răzvan, Sidonia, Dana, Petre, Andreea, Sorin, Radu şi Ale, mulţumim Lola!). O primă seară de împachetare s-a terminat dincolo de miezul nopţii, a doua ceva mai devreme dar tot nocturn).
Azi, 18 decembrie, am început prin a ne întâlni la biroul Scriptic pentru a încărca pachetele pentru primele două destinaţii, Valea Izvoarelor şi Sânpaul. Am fost primiţi cu căldură acolo, eram deja aşteptaţi, educatoarele cunosc acţiunea Dăruim de anul trecut. Mai peste tot ne-au întâmpinat încă din afara clădirilor glasurile cristaline ale copiilor cântând colinde.
Corul de copii glăsuind colinde a acompaniat fiecare descindere şi ne-a ghidat încântător, nu se putea imagina o primire mai frumoasă. Au urmat într-un iureş Ernei, Porumbeni, Culpiu, Ceauaşul de Câmpie. Golful roşu care şi-a făcut cu prisosinţă datoria încărcat cu pachete ne-a purtat stresaţi de timp între Porumbeni şi Culpiu (unde copii plecau imediat spre case cu autobuzul) apoi înapoi la Ceauaş, unde se terminau orele, apoi înapoi la Bozed, apoi înapoi la Săbed. Un du-te-vino care ne-a epuizat dar ne-a făcut să fim împăcaţi cu conştiinţa lucrului dus până la capăt. Ne-am reunit apoi din nou cu Opel-ul lui Adi pentru a merge la Merişor şi Moişa, unde eram deja aşteptaţi de copii de câteva ore bune! Peste tot am întâlnit ochişori lucind a curiozitate şi nerăbdare şi freamăt, peste tot am dat de educatoare şi învăţătoare inimoase, peste tot am văzut recunoştinţă. Care fiţi siguri, merge spre voi, prieteni!
Mâine începem ziua cu Şoimuş, apoi urmează Fărăgău şi Sângeorgiu de Câmpie(prin Anca), sat cu care încheiem. Să nu uităm de Nima Râciului (mulţumim, Ramona) unde vor merge 14 pachete şi de Şincai (mulţumim Sorin), unde merg 3 pachete. Apoi, punctual, câteva familii din Tg.Mureş a căror situaţie familială o cunoaştem!
Pe curând, echipa Dăruim!
3 Comentarii:
Bravo voua, felicitari!
Am crezut ca anul asta va fi mai slaba actiunea, pentru ca a inceput oarecum tarziu si n-a fost chiar asa popularizata. Ma bucur ca m-am inselat.
Sunteţi minunaţi!Bravo vouă! L.
O initiativa deosebita. Frumos Mircea.
Sarbatori Fericite!
Lucian
Trimiteți un comentariu
<< Prima pagină