17 decembrie 2005

Despre copii

Am lucrat pe două fronturi, pe de o parte strânsul banilor, pe de alta găsitul copiilor, a celor care vor primi pachetele. Avem o listă de 39 de copii, 15 sunt de la grădiniţe din Tg.-Mureş (12+2+1), 24 sunt din Icland, un sat la 10 km de Mureş. Acolo este vorba de 9 copii de grădiniţă şi de 15 copii de clase primare 1-4, ai căror părinţi sunt atât de strâmtoraţi încât, în ziua în care s-au strâns banii de pacheţele pentru sărbători, mare parte nici nu şi-au trimis copii la şcoală (ne-a povestit educatoarea). Suma actuală este pe la 15 milioane lei vechi (repetăm, o vom detalia cel mai probabil luni când încheiem colecta) aşadar asta ar însemna 375 000 lei vechi valoarea unui pachet. Dacă aveţi idei/sugestii referitoare la posibilul conţinut al unui pachet - în limita acestei sume - sunt binevenite. Baza ne gândim să o reprezinte o cantitate de portocale, banane, ciocolată, poate ceva napolitane, orice alte dulciuri, peste care sper să putem adăuga ori jucării, ori cărţi accesibile vârstei, până la limita bugetului.